Cel ce trece prin lume lasă urme. Iar urma lui Ion Popescu — soț, tată, bunic, prieten — rămâne în noi.
Născut într-o dimineață de primăvară în satul Bucov, Prahova, Ion a fost al patrulea copil al lui Vasile și Maria Popescu. A crescut printre dealurile cu vie, învățând de mic să prețuiască munca, familia și cuvântul dat.
A absolvit Institutul Politehnic din București în 1969 și a lucrat 38 de ani ca inginer constructor, contribuind la zeci de proiecte de pe Valea Prahovei. Cei care l-au cunoscut profesional își amintesc de rigoarea lui blândă — exigent cu el însuși, dar răbdător cu ceilalți.
În 1972 s-a căsătorit cu Elena, dragostea vieții lui. Au crescut împreună doi copii — Andrei și Mihaela — și au apucat să cunoască patru nepoți, care îi spuneau „bunul" și îi cereau mereu povești din tinerețe.
Iubea pescuitul, muzica populară, partidele lungi de table cu vecinii și predicile părintelui Gheorghe de la biserica din sat. Nu lipsea niciodată de la duminica dimineața.
A plecat dintre noi liniștit, în brațele familiei, după o boală scurtă. „Mi-a fost bine printre voi", au fost ultimele lui cuvinte.
142 de lumânări aprinse · 87 de mesaje · 23 de flori
O lumânare pentru un om bun. Vă amintesc cu drag de fiecare dată când vin pe la voi în Bucov.
Tată, m-ai învățat ce înseamnă să fii om de cuvânt. Tot ce sunt astăzi e prin tine. Mulțumesc.
Domnul să-l odihnească pe robul Său Ion în locașurile drepților. Un creștin adevărat, prezent la slujbe până-n ultimele duminici. Veșnică pomenire!
Cu drag și respect.